MISS PORKY`S...
StudIT 2011...

Iniţiatorii proiectului „StudIT” sunt: Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Exacte din Universitatea Timişoara, organizaţie nonguvernamentală, având ca scop declarat promovarea şi apărarea intereselor studenţilor de la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cât şi implicarea lor în diverse activităţi de voluntariat şi educaţionale care ar contribui la dezvoltarea lor socio-profesională  şi ar influenţa pozitiv evoluţia comunităţii din care fac parte şi Departamentului de Informatică din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică. ASSEUT este o asociaţie de studenţi, fapt ce dovedeşte necesitatea lor de implicare şi afirmare atât pentru dezvoltarea internă, cât şi pentru mediul extern.

StudIT este o sesiune de comunicari pe teme informatice deschisa studentilor din intreaga tara, ajunsa la a IX-a editie.
Evenimentul are ca scop stimularea creativitatii si promovarea valorii studentilor din facultatile sau sectiile cu profil informatic, atat pe partea de hardware, cat si de software. De asemenea, prin Stud IT se urmareste crearea unui spatiu de prezentare a intereselor studentilor din domeniul IT, un spatiu propice interactiunii dintre studentii diferitelor centre universitare in vederea colaborarii ulterioare.
StudIT 2011 va avea loc in perioada 1-3 aprilie 2011 in incinta Universitatii de Vest din Timisoara.

Continuare »

Comunicat de presa GREVA...

În cadrul dezbaterilor ce au avut loc pe tema Legii Educației Naționale, reprezentanții studenților au adus în atenția publică numeroase nereguli existente în acest proiect de lege, care încalcă sistematic și ostentativ multe dintre drepturile studenților, cât și prevederi ale Pactului Național pentru Educație.

De-a lungul celor aproape 4 saptamani de dezbateri publice asupra Legii Educatiei, UNSR a întreprins numeroase acțiuni în sprijinul studenților și îmbunătățirii sistemului de învățământ superior, participând activ si intens la consultările ministerului cu partenerii sociali, precum și la grupurile de lucru organizate în acest sens.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a neglijat  în totalitate demersurile și propunerile de amendamente ale liderilor studenților cu privire la noua lege.

Mai mult decât atât, reprezentanții ministerului au tratat cu superficialitate rezoluția semnată de studenții senatori din zece centre universitare, convocați de către UNSR, niciuna din propunerile de modificări cuprinse în rezoluție, neregasindu-se în varianta de Lege transmisă către Parlament.

Continuare »

Spectacol de Teatru la Casa de Cultura a Studentil...

În 1994, situaţia socio-politică din România l-a determinat pe Lelu Bihoi, mentorul Thespis, să iniţieze o săptămână de teatru care să reamintească idealurile Revoluţiei timişorene şi care să pună o oglindă în faţa unei societăţi debusolate. Săptămâna de teatru se numea „Săptămâna teatrului politic 16-22 Decembrie”. După dispariţia lui Lelu, această săptămână se numeşte, în memoria sa şi a preceptelor sale, „Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi, 16-22 Decembrie”. Cu atât mai mult acum, la 20 de ani de la Revoluţia din 1989, am fi sperat ca oamenii să nu fi uitat pentru ce au dispărut acei tineri în decembrie 1989… Spectacolele din această săptămână de teatru reprezintă un omagiu adus acelor martiri care ne-au dat posibilitatea să ne exprimăm liber, în viaţă şi pe scenă. Spectacolul programat în  finalul acestei săptămâni de teatru, „Unde-şi ţin cangurii puii”, prezentat de Teatrul Studenţesc Podul din Bucureşti, în regia lui Mihai Munteniţă şi Cătălin Naum – un om de teatru legat sufleteşte de Timişoara, Revoluţie şi Lelu Bihoi, prezintă pe scenă gândurile unor tineri care s-au născut la Revoluţie şi încearcă să înţeleagă şi să se facă înţeleşi…

Continuare »

Admitere la Facultatea de Matematica si Informatic...

Admiterea in ciclul de licenta respecta prevederile Regulamentului de organizare si desfasurare a admiterii in ciclul de studii universitare de licenta, anul universitar 2009/2010, aprobat in Sedinta Senatului U.V.T. din data de 22.01.2009.

Admiterea in ciclul de licenta se organizeaza pe cele doua domenii de studii universitare ale facultatii :

A. Domeniul MATEMATICA (invatamant de zi), cu programele de studii :
1. Matematica;
2. Matematica informatica;
3. Matematici aplicate;

B. Domeniul INFORMATICA (invatamant de zi), cu programele de studii :
1. Informatica;
2. Informatica cu predare in limba engleza;
3. Informatica aplicata.

Domeniul Matematica: 75 de locuri la fara taxa (buget), 75 de locuri cu taxa.

Domeniul Informatica: 150 de locuri la fara taxa (buget), 180 de locuri cu taxa.

Continuare »

Tabere studentesti de iarna 2008 – UVT...

Agentia pentru Sprijinirea Studentilor (A.S.S.) ofera studentilor, si in aceasta vacanta de iarna, locuri in tabere la munte. 2.316 locuri in hotelurile din statiunile Predeal, Covasna, Zarnesti si Herculane sunt puse la dispozitia studentilor. Perioadele in care pot beneficia de un sejur la munte sunt 20 decembrie 2008 – 27 decembrie 2008, respectiv 27 decembrie 2008 – 3 ianuarie 2009. A.S.S. le asigura studentilor cazare gratuita si masa in regim “a la carte”.

Pana la data de 8 decembrie 2008, cei care doresc sa beneficieze de un loc de tabara vor putea depune cereri la secretariatele facultatilor la care studiaza. Potrivit Metodologiei privind repartizarea locurilor in taberele studentesti si eliberarea biletelor de tabara, vor avea posibilitatea de a beneficia de bilete in taberele studentesti, in limita locurilor repartizate, studentii care, dupa anul precedent de studiu, sunt integralisti. Alte criterii de care va tine cont comisia intrunita la nivelul facultatii sunt rezultatele obtinute de studentul respectiv la invatatura, performantele acestuia in activitatea de cercetare, dar si implicarea in cadrul diverselor manifestari stiintifice, culturale, artistice sau sportive. Pana ladata de 12 decembrie 2008, universitatile vor finaliza listele nominale cu beneficiarii de locuri in tabere. Studentii isi vor putea ridica biletele de tabara de la serviciul social al institutiei de invatamant la care studiaza, sau la alta locatie stabilita de conducerea acesteia.

Continuare »