CS MERITA! CS FACE ! CS AUDE! CS VEDE !…CS INTAMPLA?
SALVATI Casa Studentilor din Timisoara!
Obiectivul general al proiectului este “salvarea” culturii studenţeşti şi tinere din Timişoara, prin promovarea de evenimente culturale de calitate, accesibile studenţilor şi populaţiei timişorene în general. Contextul în care se desfăşoară acest proiect este iminenta retrocedare a spaţiului Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara către proprietarii din perioada pre-1948. În condiţia riscului dispariţiei spaţiului în care generaţii de artişti talentaţi şi-au făcut pregătirea şi au început să îşi unească forţele creative, este necesară derularea unor evenimente care să pună în prim-plan arta tânără.
Atragerea studenţilor şi a publicului în general spre evenimente culturale de calitate.
Proiectul „Salvati Casa Studentilor” se va desfasura pe parcursul a 5 zile, in perioada 15 – 19 octombrie 2008 si va fi compus din 3 parti: actiuni de informare si recrutare, workshopuri si spctacole / concerte.
a. Timp de 2 zile se vor desfasura actiunile de informare si recrutare care vor avea ca locatie cele 4 universitati din Timisoara. Se vor prezenta pliante de la fiecare cerc din cadrul CCST, formulare de inscriere, precum si prezentari generale ale evenimentelor din cadrul CCST si a proiectului „Salvati CS!”.
b. Worksho-urile se vor desfasura pe parcursul a 3 zile si vor fi sustinute referentii de specialitate din cadrul CCST. Aceastea vor fi pe cele 6 ramuri din cadrul CCST: teatru, muzica, folclor, foto, dans si literatura.
c. Spectacolele si concertele se vor desfasura in ultimele 3 zile ale proiectului, locatia va fi de asemenea Casa Studentilor si vor cuprinde toate cercurile si activitatile din CCST.
Workshop-urile sunt principalul instrument utilizat în cadrul proiectului pentru a permite conectivitatea dintre invitaţii speciali şi publicul larg, în alt context decât cel al performanceurilor. Workshop-urile au următoarele caracteristici:
a) Sunt deschise tuturor doritorilor.
b) Duc la conectivitate şi comunicare între publicul amator de cultură şi invitaţii speciali.
c) Formează o platformă de comunicare interactivă între public şi artişti şi o posibilitate pentru public de a cunoaşte
Expozitiile fotografice sunt organizate de membrii ai cercului fotografic „Iris” din prezent şi din trecut, precum şi de invitaţi speciali ai membrilor acestui cerc. Locaţia principalelor expoziţii va fi Casa de Cultură a Studenţilor, dar vor fi abordate şi locaţii alternative precum restuarante din oraş frecventate de amatorii de cultură.
Concertele vor fi principalele evenimente din cadrul proiectului, având cel mai mare public din toate evenimentele propuse. Concertele se vor bucura de prezenţa unor formaţii românesti si străine apartinând mai multor genuri muzicale. Formaţiile care vor concerta vor include patru formaţii mari cu legături precedente cu CCS Timişoara.
Vor exista şi două party-uri tematice care vor include mini-concerte ca mijloc de a crea un ambiant muzical de calitate.
Spectacolele de teatru sunt organizate într-un mod care urmăreşte implementarea actului cultural în viaţa tineretului, încercând să atragă un număr cât mai mare de spectatori în spaţiile teatrale propuse. Astfel, vor fi abordate teme inedite şi se va pune accentul pe un amestec îndrăzneţ de teatru modern cu teatru clasic. Formula de colaborare pentru acest tip de eveniment este una deja clasică pentru Casa de Cultură a Studenţilor – trupele de teatru vin cu ideile, iar recuzita este asigurată de Casa Studenţilor. Spectacolele sunt regizate si jucate de grupuri de studenti de teatru sau trupe de teatru de amatori sau profesioniste formate din tineri, precum şi de actori consacraţi care şi-au început activitatea în cadrul CS Timişoara.
Serile de lectură vor avea loc in sala cenaclului „Pavel Dan”. Publicul estimat la circa 100 de persoane va fi format din tineri timişoreni preocupaţi de creaţia arta literară şi mai ales de creaţia literară specifică perioadei interbelice, a celei postbelice neideologizate şi a celei contemporane.
Vor veni, pentru a citi sau recita, scriitori cunoscuţi de la nivelul municipiului Timişoara.
Spectacolele de dans se vor desfasura pe scena principală a Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara şi vor aborda mai multe genuri de dans specifice ultimilor 50 de ani.
Spectacole de folclor vor avea loc în două seri şi vor celebra moştenirea culturală valoroasă a poporului român pe planul creaţiei muzicale şi coreografice folclorice. Publiculul ţintă al acestei activităţi este format în mod suprinzător şi dintr-un număr mare de elevi şi studenţi, atât de origine etnică română cât şi de alte origini etnice, dornici să restabilească legătura cu moştenirea culturală naţională.