Comunicat de presa GREVA

În cadrul dezbaterilor ce au avut loc pe tema Legii Educației Naționale, reprezentanții studenților au adus în atenția publică numeroase nereguli existente în acest proiect de lege, care încalcă sistematic și ostentativ multe dintre drepturile studenților, cât și prevederi ale Pactului Național pentru Educație.

De-a lungul celor aproape 4 saptamani de dezbateri publice asupra Legii Educatiei, UNSR a întreprins numeroase acțiuni în sprijinul studenților și îmbunătățirii sistemului de învățământ superior, participând activ si intens la consultările ministerului cu partenerii sociali, precum și la grupurile de lucru organizate în acest sens.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) a neglijat  în totalitate demersurile și propunerile de amendamente ale liderilor studenților cu privire la noua lege.

Mai mult decât atât, reprezentanții ministerului au tratat cu superficialitate rezoluția semnată de studenții senatori din zece centre universitare, convocați de către UNSR, niciuna din propunerile de modificări cuprinse în rezoluție, neregasindu-se în varianta de Lege transmisă către Parlament.

De asemenea, reprezentanții ministerului au încălcat principiile și punctele cuprinse în parteneriatul pe care Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România (U.N.S.R) l-a realizat cu MECTS, în definitiv, anulându-l.

Prin urmare, Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România (U.N.S.R) respinge vehement noua formă a  proiectului legilslativ.

U.N.S.R a hotărât să susțină acțiunile sindicatelor din învățământul superior, drept pentru care va lua atitudine joi, 22 aprilie 2010, si va sfătui studenții din toată țara, să urmeze exemplul cadrelor didactice și să nu intre la cursuri.

,,Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Ne-am săturat ca Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să nesocotească drepturile noastre și să desconsidere întregul demers de amendare a proiectului Legii  Educației Naționale. Nu putem accepta să fim dați la o parte, mai ales când principalii care vor suferi în urma promulgării acestei legi vom fi noi, studenții.

Ne opunem experimentelor de cea mai joasă speță pe care ministrul Daniel Funeriu le cataloghează  ca fiind o reformă de calitate a sistemului educațional și nu vom renunța la promovarea principiilor  democratice, europene după care trebuie să se producă o schimbare benefică în învățământul superior”, a declarat Ion Poenaru, președintele U.N.S.R

Printr-o inițiativă de solidaritate, federația va respecta calendarul acțiunilor sindicatelor din educație, la nivel național și va mobiliza studenții să ia atitudine în acest sens. Uniunea Națională a Tuturor Studenților din România (U.N.S.R) nu exclude organizarea unui protest de proporții, dacă actuala formă a proiectului Legii Educației Naționale va rămâne neschimbată.

Asociaţia Studenţilor în Ştiinţe Exacte din Universitatea Timişoara (ASSEUT) membră a UNSR alături de Sindicatul Universitas Timisiensis din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara declară GREVĂ DE O ZI!

Ion POENARU

Președinte U.N.S.R

Telefon:0766/556 994


Petru Drăghia

Vicepreşedinte UNSR

Preşedinte ASSEUT

Telefon:0720/359 335

Petru Drăghia Ion POENARU

Vicepreşedinte UNSR Președinte U.N.S.R

Preşedinte ASSEUT Telefon:0766/556 994

Telefon:0720/359 335