Spectacol de Teatru la Casa de Cultura a Studentil...

În 1994, situaţia socio-politică din România l-a determinat pe Lelu Bihoi, mentorul Thespis, să iniţieze o săptămână de teatru care să reamintească idealurile Revoluţiei timişorene şi care să pună o oglindă în faţa unei societăţi debusolate. Săptămâna de teatru se numea „Săptămâna teatrului politic 16-22 Decembrie”. După dispariţia lui Lelu, această săptămână se numeşte, în memoria sa şi a preceptelor sale, „Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi, 16-22 Decembrie”. Cu atât mai mult acum, la 20 de ani de la Revoluţia din 1989, am fi sperat ca oamenii să nu fi uitat pentru ce au dispărut acei tineri în decembrie 1989… Spectacolele din această săptămână de teatru reprezintă un omagiu adus acelor martiri care ne-au dat posibilitatea să ne exprimăm liber, în viaţă şi pe scenă. Spectacolul programat în  finalul acestei săptămâni de teatru, „Unde-şi ţin cangurii puii”, prezentat de Teatrul Studenţesc Podul din Bucureşti, în regia lui Mihai Munteniţă şi Cătălin Naum – un om de teatru legat sufleteşte de Timişoara, Revoluţie şi Lelu Bihoi, prezintă pe scenă gândurile unor tineri care s-au născut la Revoluţie şi încearcă să înţeleagă şi să se facă înţeleşi…

Continuare »

STUDENT CHRISTMAS PARTY...

Vino Joi 10 decembrie in club Youtopia la una din cele mai mari petreceri studentesti!

Cadouri Unice de la Mos Craciun!

Studentii si fetele Intrare Libera!

10 dec Student Christmas Party
ACADEMIA DE BILIARD...

In perioada 21.11.2009 – 01.01.2010, Asociatia Studentilor in Stiinte Exacte din Universitatea Timisoara (ASSEUT) impreuna cu Tequila Club lanseaza ACADEMIA DE BILIARD . Programul ofera studentilor si elevilor reducere de 50% la BILIARD, de luni pana miercuri intre orele 10.00-04.00.

Pentru a beneficia de reducere de 50% la BILIARD, studentii si elevii trebuie sa aibe la ei Carnetul de Student respectiv Carnetul de elev.

In data de 27.11.2009 incepand cu orele 12:00 Tequila Club organizeaza Cupa Facultatilor la Biliard, editia de toamna.Premii in valoare de 1500 RON

Inscrierea este GRATIS si se face la receptie sau la nr. 0256 292 618.

tequila ZN184 134x56 sigla-completa mica

Balul Bobocilor 2009...

Asociatia Studentilor in Stiinte Exacte din Universitatea Timisoara (ASSEUT) va invita joi, 26 noiembrie 2009, incepand cu ora 21:00, in club Youtopia la Balul Bobocilor.

Invitati speciali: Emil Lassaria, Dj Land, Dj The Kid si Vj Kali.

Probe de miss si mister, concursuri surpriza, bauturi promotionale, distractie si multa muzica buna te asteapta pe 26 noiembrie la Balul Bobocilor.

Pretul unui bilet este de 10 LEI.

Facultatile:

- Facultatea de Arte şi Design

- Facultatea Matematica si Informatica

- Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării

- Facultatea de Muzica

Persoanele de contact:

- Petre Draghia, telefon: 0720 35 93 35

- Ioan, Facultatea de Matematică şi Informatică, telefon: 0724 96 17 12

- Robert, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, telefon: 0741 25 52 39

- Raluca, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, telefon: 0726 09 01 71

- Sergiu, Facultatea de Muzica, telefon: 0722 76 89 52

- Alisa, Facultatea de Arte şi Design, telefon: 0745 46 85 37

Continuare »

Studentiada 2009 – www.studentiada.ro...

IONA sTUDENTIADA hallw

Organizatori:

- Asociatia Studentilor in Stiinte Exacte din Universitatea Timisoara – ASSEUT

- Uniunea Nationala a Studentilor din Romania – UNSR

- Parudimos

Perioada:
26 Octombrie – 1 Noiembrie 2009

Centre in care se desfasoara Studentiada 2009:

  • Arad
  • Bacău
  • București
  • Galați
  • Constanța
  • Craiova
  • Iași
  • Petroșani
  • Reșita
  • Târgu-Jiu
  • Timișoara

Programul activitatilor Continuare »

ASSEUT recruteaza…...

- Vrei sa iti reprezinti colegii?

- Vrei sa te implici in organizarea si coordonarea proiectelor studentesti?

- Vrei sa te dezvolti?

Vino alaturi de noi. Trimite-ne CV-ul tau la adresa recrutari@asseut.org.

Cazari 2009 – 2010...

In conformitate cu art.24 din Regulamentul de cazare al Facultatii de Matematica si Informatica, precazarea se realizeaza in perioada 1 iunie-26 iunie 2009.

Studentii care doresc cazare intr-unul din caminele UVT, vor depune cererile de precazare si dosarele de cazare (care atesta situatia sociala si activitatile extracurriculare), la secretara specializarii de care apartin, in
intervalul susmentionat.

In conformitate cu art. 27 din Regulamentul de cazare al Facultatii de Matematica si Informatica, dosarele de cazare ( ce contin adeverinte care atesta incadrarea intr-un anumit caz social, adeverinte de voluntariat si adeverinte pentru activitatile academice extracurriculare) se pot depune la secretariatul facultatii si separat de cererea de precazare, dar nu mai tarziu de finele primei saptamani a lunii septembrie.

Nerespectarea termenului de depunere a cererii de precazare la secretariatul facultatii, indiferent de motive, atrage dupa sine neacceptarea ei ulterioara si implicit, neacordarea unui loc in camin pentru anul universitar 2009-2010.

Regulament de cazare

Expozitia “A la decouverte du Banat”...

Asociatia Studentilor in Stiinte Exacte din Universitatea Timisoara va invita marti, 26 mai 2009, ora 18, la Casa de Cultura a Studentilor din Timisoara, la vernisajul expozitiei cu tema “A la decouverte du Banat”. Pe langa cateva exponate din colectia de mineralogie estetica a fierului a domnului Constantin Gruescu, puteti admira oale de lut lucrate manual la Binis sau degusta binecunoscutul vin de Recas.

Manifestarea va continua la ora 19, pe scena Casei de Cultura a Studentilor, cu un spectacol folcloric banatean sustinut de Ansamblul studentesc “Doina Timisului”.

Aceasta expozitie a fost realizata si la Arad, iar dupa Timisoara, isi va continua periplul si in Franta, in orasul Poissy, avand ca obiectiv principal promovarea Banatului ca regiune turistica.

Intrarea la evenimente este libera.

Admitere la Facultatea de Matematica si Informatic...

Admiterea in ciclul de licenta respecta prevederile Regulamentului de organizare si desfasurare a admiterii in ciclul de studii universitare de licenta, anul universitar 2009/2010, aprobat in Sedinta Senatului U.V.T. din data de 22.01.2009.

Admiterea in ciclul de licenta se organizeaza pe cele doua domenii de studii universitare ale facultatii :

A. Domeniul MATEMATICA (invatamant de zi), cu programele de studii :
1. Matematica;
2. Matematica informatica;
3. Matematici aplicate;

B. Domeniul INFORMATICA (invatamant de zi), cu programele de studii :
1. Informatica;
2. Informatica cu predare in limba engleza;
3. Informatica aplicata.

Domeniul Matematica: 75 de locuri la fara taxa (buget), 75 de locuri cu taxa.

Domeniul Informatica: 150 de locuri la fara taxa (buget), 180 de locuri cu taxa.

Continuare »

Comunicat de presă, privind discuţiile cu Minist...

În data de 26 martie 2009 Uniunea Naţională a Studenţilor din România a participat la discuţiile dintre Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu federaţiile naţionale. Discuţiile au avut ca subiect dominant problema majorării burselor studenţilor. În urma şedinţei s-au concluzionat următoarele aspecte:

  • Realizarea evaluării instituţionale a 46 de universităţi până la finalul anului, acest lucru având ca urmare găsirea neregulilor şi rezolvarea acestora.
  • Funcţionarea Agenţiei de Credite pentru studenţi începând cu anul universitar 2009 – 2010, fapt pe care UNSR îl consideră un punct forte în discuţia cu MECI, datorită faptului că o astfel de agenţie reprezintă un sprijin important acordat studenţilor în această perioadă de recesiune.

Continuare »